Selectează o Pagină

Atunci când participi la o licitație publică și lucrurile nu ies cum te aștepți, ai posibilitatea să faci o contestație. Practic, dacă simți că ceva nu a fost corect – poate că oferta ta a fost respinsă fără un motiv clar sau câștigătorul nu pare să fi respectat cerințele – poți contesta decizia autorității care a organizat licitația.

Dar, ca să depui o contestație, trebuie să plătești o cauțiune – un fel de garanție care arată că îți asumi serios demersul. Dacă câștigi contestația, îți primești banii înapoi. Dacă pierzi, rămâi fără ei (oare?). Cauțiunea are rolul de a descuraja contestațiile făcute doar ca să încurce procedura sau să tragă de timp.

Contestarea nu e ușoară – poate fi complicată, costisitoare și consumă timp. Dar uneori este singura cale prin care îți poți apăra drepturile.

Clientul nostru a participat la o licitație pentru execuția unor lucrări de construcții. O procedură simplificată – nimic complicat, în teorie. În practică, lucrurile s-au complicat rapid. Autoritatea contractantă nu s-a ocupat direct de evaluare, ci a externalizat acest serviciu către un SRL. La licitație au participat doar două firme: clientul nostru și un competitor. O competiție simplă, directă, în care te-ai aștepta ca totul să fie clar și corect.

După depunerea ofertei, a venit și prima surpriză: o solicitare de clarificări cu aproximativ 30 de întrebări. Prima reacție? Panică! Ne-am gândit că am greșit ceva grav în documentație și că urmează să fim descalificați. Dar, după ce ne-am liniștit și am analizat întrebările, am avut senzația că cei care ne-au evaluat fie fumaseră ceva, fie încurcaseră propunerile. Din cele 30 de întrebări, niciuna – absolut niciuna! – nu avea legătură cu documentația noastră. Ne întrebau de planuri, formulare și descrieri care existau clar în propunerea depusă. Nu aveai cum să le ratezi decât dacă fie nu citisei documentația, fie erai rău intenționat (ceea ce, din păcate, s-a dovedit la final).

Au început să curgă acuzațiile. Ne-au spus că am greșit cantități în devize – fals! Cele 6 observații făcute pe marginea listelor erau, vorba aia, scoase din burtă. Cantitățile din oferta noastră erau identice cu cele din proiect. Ne-au acuzat că nu am pus planul de pază – deși acesta exista clar, inclusiv în OPIS, într-o secțiune intitulată negru pe alb „Plan de pază”. Ne-au reproșat că nu am tratat diverse aspecte care nici măcar nu erau cerute prin documentația de atribuire. Și lista continuă… Acuzații peste acuzații, fără sens și fără nicio bază reală.

În acel moment ne-am gândit că ori cei de la SRL fumaseră ceva, ori clientul nostru nu trebuia să câștige sub nicio formă. Am sperat că e doar incompetență, dar realitatea s-a dovedit mai urâtă.

La final, am primit raportul procedurii și comunicarea postată: ne descalificaseră. Nicio motivație clară, doar generalități și justificări ambigue. Ne-am simțit obligați să cerem acces la dosar – voiam să știm ce s-a întâmplat de fapt. Și ce am descoperit a fost halucinant.

Graficul Gantt fusese analizat… cu ChatGPT. Nimic în neregulă, în teorie, dacă analiza ar fi fost corectă și pertinentă – dar nu a fost. Ne trezeam cu durate de execuție modificate față de cele declarate, omisiuni flagrante în propunerea tehnică, observații care nu aveau nicio legătură cu realitatea. Totul arăta clar că trebuia să câștige celălalt ofertant. Se vedea cu ochiul liber.

Și acum vine partea frustrantă. Ce poți face în astfel de situații? Simplu – faci contestație, nu? Da, teoretic. Dar ce te faci cu cauțiunea?

Clientul nostru este o firmă mică. Ca să faci o contestație, trebuie să plătești o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului. Într-un domeniu cum sunt construcțiile, 2% înseamnă o sumă destul de mare – bani pe care o firmă mică nu îi are la dispoziție doar ca să se lupte cu un sistem corupt. Să presupunem că ar fi avut banii – ce se întâmplă dacă câștigi contestația? Vei executa contractul cu o autoritate care de la început ți-a fost ostilă? O să încasezi la timp? O să respecte termenii contractuali? O să se poarte de bună credință? Puțin probabil. Dacă ai îndrăznit să îi contestezi, sigur nu te vor primi cu brațele deschise în execuție.

Aici e problema reală. Sistemul este gândit să descurajeze contestațiile abuzive – și e bine că există o formă de protecție. Dar ce te faci cu cei care nu sunt abuzivi? Ce te faci cu cei care au dreptate, dar pur și simplu nu își permit să își susțină cauza financiar sau logistic? Ajungi să mori cu dreptatea în mână.

Și atunci? Care e soluția? Fiindcă sistemul, așa cum e acum, nu îi ajută pe cei care au dreptate, ci îi favorizează pe cei care știu să manevreze regulile în favoarea lor…

În astfel de situații, ți-ai putea spune: „Bine, hai să mergem mai departe – dacă nu putem face contestație din cauza cauțiunii, poate există o altă cale.” Și aici apare ANI – Autoritatea Națională pentru Integritate. În teorie, ANI este un fel de protecția consumatorului în achizițiile publice. Poți face o reclamație anonim sau folosind propriul nume. Dacă alegi să reclami anonim, apare întrebarea: o ia cineva în serios? Sau se pierde printr-un sertar, acoperită de un maldăr de hârtii și de „priorități mai urgente”?

Dacă îți asumi să depui reclamația cu numele tău, lucrurile devin mai complicate. ANI susține că oferă protecție și confidențialitate, dar… credem asta cu adevărat? Când sistemul are atâtea scăpări, te poți baza că o reclamație oficială nu se va întoarce împotriva ta? Dacă autoritatea contractantă decide să îți pună bețe în roate la următoarele licitații? Dacă, chiar și după ce câștigi o contestație, urmează execuția – iar acolo puterea rămâne la ei?

Așa că, în realitate, totul se termină cu o frustrare amară. O nedreptate clară, vizibilă – și, totuși, fără o soluție reală. Și ce e și mai frustrant? Nu e prima oară când vedem asta. Nici ultima.

Despre cum poți pierde cauțiunea atunci când ți se respinge contestația… haide să lăsăm asta pentru altă ocazie.

Dacă aveți alte idei despre cum ne putem proteja interesele în astfel de situații, vă aștept în comentarii. Chiar sunt curioasă dacă cineva a găsit o cale de ieșire din acest cerc vicios…

Cei interesati ne pot contacta:

– pe email la adresa contact@vreausaparticip.ro;

– telefonic sau WhatsApp la numarul 0786171858.

#consultanta#licitatii#constructii#delavreaulaam#nsm#vreausaparticip