Am citit asta:
„Guvernul va aproba astăzi criteriile de prioritizare pentru încheierea în anul 2025 de către Compania Națională de Investiții (C.N.I.) a angajamentelor legale aferente procedurilor de achiziție publică derulate până la sfârșitul anului 2024 și pentru care nu s-au încheiat angajamente legale. De asemenea, și pentru cele aferente procedurilor de achiziție publică care se finalizează în anul 2025 și care au ca obiect proiecte de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social.”
Articolul este ambiguu, dar eu înțeleg asta: chiar dacă un proiect este pe lista priorităților și are alocare bugetară, nu înseamnă automat că va primi toți banii necesari pentru finalizare.
Nu știu cum vedeți voi lucrurile, dar mie îmi scapă ceva. De ce s-au scos la licitație lucrări care nu au efectiv buget asigurat? Așa ar fi normal și firesc: înainte să se lanseze o licitație, să existe banii, să fie clar că fondurile sunt disponibile și că plățile se vor face la timp. Așa orice firmă ar ști pe ce se bazează, și-ar organiza cash flow-ul, și-ar calcula riscurile și s-ar apuca de treabă cu un minim de predictibilitate.
Dar nu, noi continuăm să jucăm un joc periculos al incertitudinii. Participi la licitație, câștigi, începi lucrarea — și te trezești că nu mai sunt bani. Ce faci atunci? Continuă lucrarea din fonduri proprii? Speri că „se rezolvă” până la următoarea situație de plată? Decontarea întârzie — dacă mai vine vreodată — și brusc totul se transformă într-o gaură neagră financiară.
Și hai să fim sinceri: nici până acum nu se întâmpla ca autoritățile să plătească la timp. Dar acum, cu situația asta, riscul nu mai e doar de întârziere — e de neplată. Adică muncă neplătită. Și partea și mai gravă e că se continuă cu scoaterea de licitații în același ritm, deși toată lumea știe că banii sunt insuficienți.
Ce să mai spunem despre licitațiile din fonduri PNRR? Știm deja că România nu a primit toți banii de la UE, iar o parte din acești bani stau prinși în hățișuri birocratice sau condiționări politice. Cu toate astea, se lansează licitații ca și cum banii ar fi deja în cont. Constructorii văd oportunități pe hârtie și speră că „lor nu li se poate întâmpla”. Speranța moare ultima, nu?
Și aici ajungem la problema de fond: se tot vorbește că „va fi rău” de vreo 2-3 ani, dar până acum lumea a mers înainte, cumva a funcționat, iar constructorii au continuat să spere. Însă semnele încep să fie tot mai clare că optimismul ăsta nu mai e justificat. E momentul să fim realiști și să luăm măsuri de precauție.
➡️ Dacă ești constructor, începe să analizezi mai atent riscurile înainte de a intra într-o licitație.
➡️ Dacă depinzi de finanțare publică, asigură-te că există claritate asupra bugetului disponibil înainte să semnezi contractul.
➡️ Dacă vezi că banii întârzie, trage linie rapid și calculează-ți pierderile — mai bine o retragere timpurie decât o gaură financiară care îți afectează tot businessul.
În concluzie, nu zic să renunțăm la licitații și investiții — dar trebuie să începem să fim mai realiști. Nu putem continua să ne bazăm pe promisiuni fără acoperire și pe o speranță oarbă că „va fi bine”. Pentru că dacă nu sunt bani acum, nici optimismul nu va ține șantierul în viață.
#consultanta #licitatii #constructii #delavreaulaam #nsm #vreausaparticip
Comentarii recente