Guvernul României introduce un moratoriu pe licitații publice care nu sunt finanțate din fonduri europene. Decizia vine în contextul unor măsuri de austeritate și eficientizare bugetară, iar termenul de aplicare este extrem de scurt: toate ministerele trebuie să trimită până la finalul săptămânii un pachet de măsuri concrete către Cancelaria Prim-ministrului.
Ce înseamnă moratoriu licitații?
Moratoriul pe licitații presupune suspendarea sau anularea procedurilor de achiziție publică pentru proiecte care:
- sunt în responsabilitatea ministerelor (nu a autorităților locale),
- nu sunt finanțate prin fonduri europene,
- nu au legătură cu absorbția de fonduri UE.
Aceste proceduri intră într-un moratoriu de 6 luni, timp în care nu pot fi reluate sau lansate altele noi. Măsura vizează, în mod direct, proiectele finanțate exclusiv din bugetul de stat și are scopul de a reduce presiunea asupra cheltuielilor guvernamentale.
Contextul economic: presiune pe fondurile naționale
Moratoriul asupra licitațiilor vine în completarea unei alte măsuri importante: reevaluarea tuturor proiectelor finanțate prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență). Ministerele sunt obligate să transmită lista proiectelor care pot fi finalizate până în august 2026, termen limită pentru eligibilitate europeană.
Proiectele care nu pot fi finalizate la timp trebuie fie:
- scoase de pe listă,
- fie păstrate doar cu condiția ca constructorii să își asume termenul de finalizare, iar autoritățile contractante să își asume acoperirea cheltuielilor din buget propriu, dacă apar întârzieri.
Ce nu acoperă acest moratoriu?
Moratoriul nu vizează:
- licitațiile gestionate de autoritățile locale,
- proiectele cu finanțare europeană (PNRR, POIM, etc.),
- investițiile esențiale pentru atragerea de fonduri externe.
Ce urmează?
Ministerele au termen până la sfârșitul acestei săptămâni să:
- trimită lista proiectelor eligibile PNRR,
- propună măsurile de suspendare/anulare a licitațiilor vizate de moratoriu.
Este de așteptat ca aceste decizii să aibă impact atât în zona investițiilor publice, cât și asupra companiilor care depind de contractele de stat.
Ce înseamnă „moratoriu licitații” pentru noi, consultanții
Dacă ești în consultanță pe achiziții publice, știi deja ce urmează să spun. Nu e o veste bună. Și nu doar pentru că „se opresc niște licitații”, ci pentru că intrăm, mulți dintre noi, într-o perioadă de așteptare forțată, în care proiectele noastre rămân suspendate, amânate sau chiar anulate.
Pe scurt, e o formă de șomaj tehnic pentru consultanță. Și e frustrant. Nu pentru că nu înțelegem situația – ci pentru că tot efortul făcut în ultimele luni (analize, studii, documentații, clarificări interminabile, termene stoarse la limită) riscă să rămână fără finalitate.
Unii clienți deja ne-au sunat: „Pauză. Revenim după 6 luni, poate.”
Alții vor amâna semnarea contractelor.
Unii nu vor mai reveni deloc.
Și totuși, nu vrem să dramatizăm.
Pentru că, realist vorbind, acest moratoriu poate fi și o gură de aer, dacă știm cum să o folosim. Timp pentru:
- reconectare cu partenerii vechi și buni;
- pus ordine în propriile proceduri și baze de date;
- învățare și adaptare la noile cerințe PNRR și legislație;
- pregătirea unei reveniri inteligente, nu grăbite, când se ridică moratoriul.
Am mai trecut prin pauze, am mai văzut schimbări bruște. Cei care rezistă nu sunt neapărat cei mai mari, ci cei care își păstrează echilibrul și direcția, chiar și când terenul se schimbă sub picioare.
Închei cu un gând simplu: dacă ai nevoie de un dialog onest, de idei pentru perioada asta „moartă”, sau doar de cineva care știe prin ce treci — scrie-ne. Suntem tot aici. Doar că, o vreme, nu în SEAP.
Comentarii recente